În 2025, prin demolarea a 350 de garaje au fost amenajate 1.288 de locuri de parcare. Primarul Sucevei: Să declari că nu s-a făcut nimic parcă nu e în regulă

În cadrul ședinței Consiliului Local Suceava, primarul PSD, Vasile Rîmbu, a făcut un bilanț al activității pe anul trecut, referindu-se în principal la reabilitarea infrastructurii rutiere, pentru care s-au alocat 40 de milioane de lei. Prin demolarea a 350 de garaje au fost amenajate 1.288 de locuri de parcare. Au fost asfaltate șapte străzi de pămînt, iar alte patru sînt în curs de asfaltare. S-au mai făcut asfaltări pe străzile Oituz, Mărășești și Păcii, și două străpungeri rutiere în zona Obcini și a Centrului Cultural Bucovina. Primarul a amintit și de reabilitarea Parcului Șipote.

În ceea ce privește anul 2026, Primăria Suceava are în plan, printre altele, modernizarea a 21 de străzi și repararea altor 22, reabilitarea Curții Domnești, continuarea modernizării Parcului Șipote, reabilitarea  altor patru parcuri și construirea unei grădinițe cu program prelungit în cartierul Obcini.

Vasile Rîmbu le-a mulțumit consilierilor PSD și PNL ”pentru sprijinul acordat în anul 2025 și pentru încrederea cu care ne va investi în acest an 2026”, pentru ”colaborarea totală și  fără prejudecați” între cele două partide care formează ”o alianță sănătoasă în folosul cetățenilor, și nu în folosul persoanelor”. Vasile Rîmbu le-a mulțumit și consilierilor USR ”pentru partea de sprijin”.

Primarul PSD al Sucevei a mai spus: ”Știu că nu toată lumea este mulțumită, și nici nu trebuie să fie așa. Nu toate le putem recupera într-un termen scurt după perioade lungi de secetă. Secetă între ghilimele. Nu e seceta provocată de apă, ci de lipsa faptelor și realizărilor. Dar, ca să declari că nu s-a făcut nimic și că a venit timpul să plecăm fără a ne duce misiunea pentru care am fost investiți pînă la capăt parcă nu este în ordine. Nu putem pentru o reacție emoțională să eliminăm votul a 17.000-18.000 de locuitori. Și dacă puteți, bravo! Dar mai vedem”. În municipiul Suceava există o campanie de strîngere de semnături pentru organizarea unui referendum pentru demiterea primarului.

 

Exit mobile version