Primarul Sucevei, Ion Lungu, vrea ca noua seră floricolă a municipalității, aflată în curs de amenajare, să fie terminată pînă la sfîrșitul anului. El a declarat că investiția este gata la stadiu fizic în proporție de 70,9%. Primarul a menționat că s-a realizat hala, s-a montat sistemul de încălzire și s-au adus utilitățile: apă, canalizare și energie electrică. De asemenea, au fost finalizate spațiile administrative pentru care urmează să fie achiziționate dotările. Primarul a mai spus că se lucrează la pardoseală și că vor fi montate centralele pe gaz metan și rafturile. Ion Lungu a spus: „Această seră ne va ajuta să avem an de an suficiente răsaduri pentru ca Suceava să fie un oraș al florilor”. Valoarea totală a investiției este de 2,3 milioane de lei, iar fondurile provin din bugetul local.
Intenție: Sera floricolă, gata pînă la finele anului
-
By Toni

- Categories: Administrație
- Tags: floriIon LunguserăSuceava
Related Content
Fostul Cinematograf ”Doina”, transformat într-un centru multifuncțional cu patru săli de evenimente
By
Toni
17 septembrie, 2026
Burdujeniul va avea un nou spațiu de promenadă și relaxare. Scuarul pietonal este aproape finalizat
By
Toni
16 septembrie, 2026
Locuri de parcare pentru locuitorii de pe străzile Narciselor și Vișinilor: a început amenajarea șantierului
By
Toni
15 septembrie, 2026