În prezent se face expertiza lucrărilor executate pe tronsoanele de drum județean Dolhasca – Suceava și Suceava – Dărmănești, atît din punct de vedere calitativ, cît și din punct de vedere calitativ. Lucrările, executate în proporție de 40%, au fost abandonate după ce contractul între Consiliul Județean Suceava și firma ”Autotehnorom” a fost desființat. Între cele două entități există un litigiu care a ajuns în instanță. Întrebat la Radio Top care este situația în prezent, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat: ”Sîntem în expertiză pe teren. Lucrarea a rămas la patruzeci și ceva la sută făcută. E un litigiu comercial între noi și constructor. Respect opțiunile fiecăruia, dar facem expertiză. După ce facem expertiză comisia noastră ne va spune care este procedura de urmat. Ce am cerut noi? Să găsească soluțiile legale, dar urgente să ne apucăm de treabă în continuare, pentru că mai este 60% din lucrare de făcut. E vară, oamenii așteaptă, eu îi înțeleg, dar sînt niște proceduri pe care nu le pot ocoli sub nici o formă. Cred că într-o săptămînă se termină expertiza”.
Într-o săptămînă se termină expertiza la lucrările executate pe drumul Dolhasca-Suceava-Dărmănești. Mai este de făcut 60% din lucrare
-
By Toni

- Categories: Administrație
Related Content
Finanțare europeană pentru o școală din Ipotești, ratată din cauza unei contestații
By
Toni
7 aprilie, 2026