
Investiții în valoare de aproape 15 milioane de lei sînt în derulare în orașul Solca. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a verificat, împreună cu vicepreședintele Nicolae Robu și cu primarul Cornel Țehaniuc, lucrările de pe mai multe șantiere din oraș.
Sînt în lucru modernizarea drumului care leagă Solca de Poieni-Solca, dar și construirea a două poduri cu structuri prefabricate din oțel. Potrivit administrației județene, soluția permite o montare mai rapidă, costuri mai reduse și rezistență în timp.
Pe amplasamentul fostului cinematograf se construiește o casă de cultură. Lucrările au început în urmă cu aproximativ o lună, iar constructorul estimează că imobilul va fi gata pînă la sfîrșitul acestui an. Un alt proiect vizează amenajarea unui parc în apropierea Primăriei Solca, pe traseul către Mănăstirea Solca, unde vor fi instalate și panouri digitale cu informații despre oraș și obiectivele turistice.
Gheorghe Șoldan a amintit și de problema alimentării cu apă a orașului, rezolvată după modernizarea barajului, și a transmis că ”mai sînt multe de făcut la Solca”, dar administrația județeană și cea locală caută soluții pentru noi proiecte. A declarat președintele CJ Suceava: ”Oamenii trebuie să aibă încredere că nu stăm cu mîinile în sîn. Alături de primarul Cornel Țehaniuc, căutăm soluții și punem proiectele în mișcare”.
