Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a inspectat șantierul de la Izvoarele Sucevei de pe drumul județean 175 și a transmis că lucrările avansează bine. El a declarat că este vorba despre un tronson de drum de 3,1 kilometri finanțat printr-un program transfrontalier. Președintele Flutur a precizat că pe traseu se află un pod și șapte podețe, iar termenul de încheiere a lucrărilor este sfîrșitul acestui an. Șeful administrației județene a menționat că se urmărește ca legătura de la Cîmpulung la Izvoarele Sucevei, spre frontiera cu Ucraina, lungă aproximativ 50 de kilometri, să fie modernizată și asfaltată. Domnul Flutur a precizat că tot printr-un program transfrontalier, același lucru se face și în partea ucraineană spre Șipotele Sucevei, localitatea natală a lui Ciprian Porumbescu. De asemenea, el a anunțat că sînt deja proceduri de licitație pentru modernizarea drumului de pe Valea Brodinei care face legătura cu Izvoarele Sucevei, dar și că zilele acestea se aprobă și ultimul tronson de drum spre Ulma. Gheorghe Flutur a spus: „Județul Suceava se dezvoltă și pe tronsoane de drum care fac legătura cu Ucraina. Sînt investiții strategice care sînt convins că vor duce la dezvoltarea turismului, la dezvoltarea economică așteptată de populația din această zonă de multă vreme”.
Lucrări pe tronsoane de drumuri județene care fac legătura cu Ucraina
-
By Toni

- Categories: Administrație
- Tags: Drum Izvoarele SuceveiGheorghe Flutur
Related Content
22 de grade Celsius la Rădăuți, asfaltările continuă
By
Toni
8 octombrie, 2026
Vasile Rîmbu: Din 2027, intervenții etapizate în Obcini și Ițcani
By
Toni
8 octombrie, 2026
Clădirea CNIPT din apropierea Bibliotecii din centrul Sucevei, modernizată în 8 luni (Foto)
By
Toni
6 octombrie, 2026
Verificări la construcțiile hidrotehnice din județul Suceava, pentru prevenirea inundațiilor
By
Toni
5 octombrie, 2026
Spațiu de relaxare, amenajat în zona Muzeului de Istorie Suceava
By
Toni
2 octombrie, 2026