Lungu: Forță de muncă lipsă, asfaltări puține

Primarul Sucevei, Ion Lungu, consideră că 2021 este cel mai rău an pentru municipalitate din punct de vedere al asfaltărilor. El susține că principalul motiv al acestei contraperformanțe îl reprezintă lipsa acută a forței de muncă. Primarul a declarat: „Am văzut comentarii și la nivel național. Sînt două probleme majore azi în România: pandemia și lipsa forței de muncă. Ca atare, deși avem contract cu patru firme care s-au asociat, asfaltările au fost destul de reduse în acest an. Dacă în alți ani pe timp de vară lucrau cîte 12 formații, anul acesta au fost două – trei formații. Și asta cu multă implicare din partea noastră”. Ion Lungu a subliniat că în 2021 s-au turnat covoare asfaltice pe 13 străzi: Stațiunii, Muncii, Ion Grămadă, Aurel Vlaicu, Pimen Suceveanul, Parcului, Petru Mușat, Mirăuți, Crîngului, Vasile Pîrvan, Lipoveni (fundătură) și Jupiter. Primarul a mai arătat că odată cu modernizarea acestor străzi au fost amenajate 935 de locuri de parcare.

Exit mobile version