Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat că Guvernul urmează să aprobe Planul Urbanistic General al municipiului, după ce s-a primit acordul Ministerului Dezvoltării. El a făcut anunțul după întîlnirile pe care le-a avut, astăzi, la București, atît la Ministerul Dezvoltării, cît și la alte două ministere și la Compania Națională de Investiții. La Ministerul Dezvoltării a fost abordată și problema achitării autobuzelor electrice de la firma poloneză „Solaris”. Primarul a transmis că la CNI a discutat despre organizarea de șantier pentru Sala Polivalentă cu 5.000 de locuri, din zona Metro. Ion Lungu a subliniat că acolo a fost amenajat drumul balastat de acces, iar municipalitatea va finaliza în această săptămînă operațiunea de introducere a rețelelor de energie electrică și apă. Tot la Ministerul Dezvoltării, primarul a vorbit despre suma de peste 8,6 milioane de lei care trebuie să vină din decontul lunilor octombrie și noiembrie pentru consumul de biomasă, respectiv 50% din valoarea combustibilului folosit. În fine, primarul Sucevei a fost și la Ministerul Finanțelor, unde a discutat la Comisia de Împrumuturi Locale despre intenția municipalității de a contracta un credit în valoare de 50 milioane de lei pentru asfaltarea a 30 de străzi de pămînt.
Ministerul Dezvoltării și-a dat acordul pentru ca Suceava să aibă Plan Urbanistic General. Primarul Lungu spune că, tot la București, a discutat despre organizarea de șantier pentru Sala Polivalentă cu 5.000 de locuri, din zona Metro
-
By Toni

- Categories: Administrație
- Tags: Ion LunguMinisterul DezvoltăriiPUGsală polivalentăSuceava