Primarul Sucevei, Ion Lungu, a participat la deschiderea anului de învățămînt 2021/2022 la 14 unități școlare din toate cartierele orașului. Astfel, primarul a fost la Colegiul Național „Petru Rareș”, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Şcoala Gimnazială nr. 11 „Miron Costin”, Şcoala Gimnazială nr. 4, Liceul Teoretic „Filadelfia”, Şcoala Gimnazială nr. 3, Școala Gimnazială „Grigore Ghica Voievod”, Școala Gimnazială „Ion Creangă”, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei”, Grădiniţa „Ţăndărică”, Liceul „Natanael”, Grădinița cu Program Normal din Obcini, Școala Gimnazială nr. 6 și Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret”. La toate unitățile de învățămînt, Ion Lungu a insistat pentru respectarea regulilor în vederea limitării răspîndirii pandemiei, cu recomandarea purtării măștii de către elevi și profesori și cu încurajarea la vaccinare a cadrelor didactice.
