Juristul Alexandru Moldovan a fost reinstalat, astăzi, în funcția de prefect de Suceava, în prezența subsecretarului de stat în Ministerul Afacerilor Interne Gheorghe Sorescu. El a mai fost prefect din 6 decembrie 2019 și pînă în 3 martie 2021, cînd a fost înlocuit cu Iulian Cimpoeșu de la USR, și a revenit pe post în baza unei decizii luate de Guvern la sfîrșitul săptămînii trecute. Alexandru Moldovan a declarat: „Este o onoare pentru mine desemnarea pentru un nou mandat de prefect al județului Suceava. Asumarea înaltei funcții publice înseamnă pentru mine responsabilitate, și nu una clamată, ci una efectivă, de implicare în această perioadă de maximă încercare pentru noi toți. Asumarea de care vorbesc va fi una prin fapte, prin adoptarea de măsuri și decizii antipandemice ferme, care vor pune în prin plan analiza medicilor și epidemiologilor și care vizează limitarea numărului de persoane infectate și salvarea de vieți omenești. Este necesară o perioadă de solidaritate pentru oprirea pandemiei, pentru oprirea creșterii numărului de cazuri grave care duc la blocarea spitalelor din județ, pentru oprirea deceselor. Consider că trebuie asigurată o cooperare loială la nivelul tuturor factorilor de decizie, al liderilor de opinie, al reprezentanților cultelor religioase și al partidelor politice, pentru a proteja cel mai de preț drept al nostru: viața! Încă de la început am înțeles că pe lîngă toate măsurile de prevenție a răspîndirii virusului cea mai importantă rămîne vaccinarea”. Prefectul Moldovan a menționat că obiectivele principale ale actualului mandat vor viza gestionarea pandemiei și a efectelor secundare generate, reconstituirea încrederii cetățenilor în autoritățile publice și sanitare, și sprijinirea accesării fondurilor guvernamentale și comunitare, inclusiv prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Noul prefect promite să se implice în combaterea pandemiei
-
By Toni

- Categories: Administrație
- Tags: Alexandru MoldovanprefectSuceava
Related Content
Asfaltare pe DN2E, între Voitinel și Vicovu de Jos. Urmează tronsonul Solca–Marginea
By
Toni
20 octombrie, 2026
PNL iese de la guvernare, Angelica Fădor părăsește funcția de secretar de stat în Ministerul de Interne
By
Toni
19 octombrie, 2026
Podul dintre Cornu Luncii și Mălini, construit în 1910, este demolat și va fi înlocuit
By
Toni
13 octombrie, 2026