Prefectura Suceava a comunicat după cea mai recentă ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență că în primul semestru din 2020, fenomenele meteo – hidrologice periculoase au afectat 172 de localități din 72 de unități administrativ – teritoriale de pe raza județului, iar pagubele sînt estimate la 38,7 milioane de lei. Anterior, președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a anunțat că Guvernul a alocat 34,6 milioane de lei în scopul refacerii obiectivelor de infrastructură care în primăvară au fost stricate de inundații în județul nostru. Banii sînt pentru Consiliul Județean, trei municipii, nouă orașe și 56 de comune. Conform Instituției Prefectului, în primele șase luni ale acestui an, de la instituțiile specializate au fost recepționate 151 de mesaje meteo-hidrologice. Este vorba de 83 de avertizări cod galben, 59 cod portocaliu și 9 atenționări cod roșu. De asemenea, au fost transmise nouă mesaje de avertizare RO-Alert către populație și unități administrativ-teritoriale. Prefectura subliniază că în primul semestru din 2020, membrii Comitetului pentru Situații de Urgență s-au reunit în 25 de ședințe extraordinare, de aproape trei ori mai multe în comparație cu perioada similară a anului trecut.
Ploile abundente, pagube de 38,7 milioane de lei
-
By Toni

- Categories: Administrație
Related Content
Drum de pămînt din comuna Fântânele, preluat de CJ pentru a fi modernizat
By
Toni
2 iunie, 2026
Drumul de piatră spre Lipoveni va fi modernizat
By
Toni
30 mai, 2026