Bazarul din Suceava se va redeschide sîmbătă, 30 mai, iar la intrările în complexul comercial vor exista patru tuneluri dezinfectante. Primarul Ion Lungu a declarat că hotărîrea privind reluarea activității în bazar va fi aprobată, astăzi, într-o ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență. Primarul a afirmat: „Sigur, este o decizie care a fost greu de luat. Facem tot ce este posibil să respectăm condițiile legale, să nu facem un focar de coronavirus în bazar. De aceea, această decizie am luat-o destul de greu. Au venit la mine o parte din comercianții din bazar, care mi-au spus un lucru care este adevărat. Că de două luni și jumătate o mare parte dintre ei nu au cîștigat nici un ban. Nu au din ce trăi. Din păcate, nici la primărie situația nu este astăzi roz. Sperăm să se îndrepte după data de 30 iunie cînd vom încasa taxele locale care au fost reprogramate de la data de 31 martie. Ca atare, trebuie să dăm o șansă acestor oameni să poată să-și cîștige o bucată de pîine”. Ion Lungu a adăugat că în bazar au fost stabilite circuitele pentru deplasarea persoanelor, iar polițiștii locali vor supraveghea dacă sînt respectate regulile de distanțare socială.
Porțile bazarului se redeschid pe 30 mai
-
By Toni

- Categories: Administrație
Related Content
Drum de pămînt din comuna Fântânele, preluat de CJ pentru a fi modernizat
By
Toni
2 iunie, 2026
Drumul de piatră spre Lipoveni va fi modernizat
By
Toni
30 mai, 2026