Primăria Suceava anunță investiții de aproape 50 de milioane de lei în străzi, alei și zone pietonale din cartiere

Primăria Suceava a anunțat demararea unui amplu program de modernizare a infrastructurii din municipiu, finanțat prin bugetul general pe anul 2026. Potrivit administrației locale, investițiile vor viza atît reparațiile de străzi, cît și modernizarea spațiilor pietonale și a zonelor de relaxare din cartiere.

Pentru lucrările de reparații și asfaltări a fost alocată suma de aproximativ 49,1 milioane de lei.

Intervențiile programate în acest an vor avea loc în mai multe cartiere din municipiu. În Areni se vor realiza lucrări pe strada Anastasie Crimca, iar în Zamca sînt incluse străzile Ion Neculce, Octav Băncilă, Narciselor, Dimitrie Cantemir și Vișinilor.

În Burdujeni vor fi modernizate străzile Prieteniei, Aurora, Tineretului, Bujorilor, Iacob Zadik și Calea Burdujeni, iar în cartierul George Enescu sunt programate lucrări pe Aleea Zorilor și Aleea Lalelelor.

Primăria Suceava a anunțat că proiectele nu vizează doar carosabilul, ci și regenerarea urbană a cartierelor. Astfel, vor fi refăcute aleile pietonale și trotuarele degradate, vor fi modernizate piațetele dintre blocuri și vor fi amplasate bănci și mobilier urban nou în zonele verzi și pe principalele artere pietonale.

Potrivit administrației locale, obiectivul investițiilor este îmbunătățirea aspectului cartierelor și crearea unor spații mai sigure și mai atractive pentru locuitorii municipiului Suceava.

Exit mobile version