
Primăria Suceava pregătește investiții importante pentru modernizarea mai multor parcuri și zone de agrement din municipiu. Primarul Vasile Rîmbu a anunțat că, prin bugetul aprobat pentru acest an, au fost alocate fonduri pentru reabilitarea și amenajarea a opt spații verzi din oraș, atît din fonduri europene, cît și din bugetul local.
Potrivit primarului, cele mai importante investiții vizează Parcul Șipote și zona Curții Domnești. A declarat Vasile Rîmbu: ”Parcul Șipote și Curtea Domnească vor deveni zone de agrement de nivel european”.
Pentru Parcul Șipote au fost alocate peste 15 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor de amenajare, iar pentru restaurarea Curții Domnești suma prevăzută în acest an depășește 15,5 milioane de lei, investiția totală fiind de peste 32 de milioane.
Municipalitatea a anunțat și modernizarea, cu fonduri europene, a altor cinci parcuri din cartierele Sucevei: Parcul Mărășești, Parcul Central ”Profesor Ioan Nemeș”, Parcul Universitate, Parcul Ițcani de pe strada Gării și Parcul Bloc T1. Valoarea alocată pentru aceste lucrări este de aproape 14,7 milioane de lei.
În același timp, din bugetul local vor fi modernizate Parcul Areni și Parcul Mănăstirii ”Sfîntul Ioan cel Nou”.
Potrivit administrației locale, lucrările vor include refacerea aleilor pietonale, modernizarea iluminatului public, instalarea de mobilier urban nou, amenajarea spațiilor verzi, plantări de arbori și sisteme de irigații, precum și realizarea unor spații de joacă și zone de relaxare.
Primarul Vasile Rîmbu a declarat: ”Vrem ca fiecare cartier să aibă un spațiu verde modern la cîțiva pași de casă. Investiția în parcuri este o investiție în sănătatea și calitatea vieții sucevenilor”.