Primarul Sucevei, Ion Lungu, a informat că, astăzi, a participat la București la o ședință a Comitetului Director al Asociației Municipiilor din România, unde, printre altele, s-au purtat discuții referitoare la închiderea proiectelor aferente exercițiului financiar 2016-2020, stadiul de implementare a proiectelor prin PNRR și stadiul de realizare a procesului de descentralizare. Primarul Lungu este prim-vicepreședinte al AMR. El a arătat că la reuniune a fost prezentă și o delegație a Ministerului Dezvoltării formată din secretarul de stat Marin Țole, directorul general, Daniel Iustin Marinescu, și directorul general PNRR, Dragoș Buhociu. Pe de altă parte, primarul a fost la Ministerul Finanțelor, unde a abordat problema creditelor de trezorerie care pot fi angajate, dar și la Ministerul Dezvoltării, pentru discuții legate de cererile de plată și de rambursare pentru proiectele depuse de municipalitate la Autoritatea de Management POR – Programul Operațional Regional. Ion Lungu a fost și la Compania Națională de Investiții, dar și la Ministerul Educației. La Ministerul Educației, el a adus în discuție subiectul vizînd finalizarea lucrărilor la grădinița din curtea Școlii Gimnaziale din Ițcani.
