Municipalitatea suceveană urmează să emită autorizația de construire a sălii polivalente cu 5.000 de locuri, după ce s-a obținut și ultimul aviz, cel de la Mediu. Primarul Ion Lungu a afirmat: „Avem toate avizele necesare și sîntem în măsură să eliberăm autorizația de construire”. Lucrările au fost încredințate firmei bistrițene <M.I.S. Grup>, iar termenul de proiectare și execuție este de 24 de luni. Finanțarea proiectului, în valoare de aproape 129 de milioane de lei, va fi asigurată de Compania Națională de Investiții. Sala Polivalentă va fi compartimentată într-o încăpere mare unde se vor desfășura meciurile oficiale, cu participarea spectatorilor, și o încăpere de capacitate redusă pentru antrenamente, pentru a se face economii la utilități.
Primarul Sucevei, despre sala polivalentă: Avem toate avizele necesare și sîntem în măsură să eliberăm autorizația de construire
-
By Toni

- Categories: Administrație
- Tags: Ion Lungusală polivalentăSuceava
Related Content
22 de grade Celsius la Rădăuți, asfaltările continuă
By
Toni
8 octombrie, 2026
Vasile Rîmbu: Din 2027, intervenții etapizate în Obcini și Ițcani
By
Toni
8 octombrie, 2026
Clădirea CNIPT din apropierea Bibliotecii din centrul Sucevei, modernizată în 8 luni (Foto)
By
Toni
6 octombrie, 2026
Verificări la construcțiile hidrotehnice din județul Suceava, pentru prevenirea inundațiilor
By
Toni
5 octombrie, 2026
Spațiu de relaxare, amenajat în zona Muzeului de Istorie Suceava
By
Toni
2 octombrie, 2026