Municipiul Fălticeni este prima localitate din județul Suceava care ar urma să beneficieze de fonduri europene pentru finanțarea unui proiect prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Proiectul vizează reabilitarea și eficientizarea energetică a clădirii municipalității și are o valoare de aproximativ 6,8 milioane de lei. Contractul de finanțare a fost semnat, astăzi, de primarul PSD, Cătălin Coman, și de ministrul UDMR al Dezvoltării, Cseke Attila, în prezența premierului PNL, Nicolae Ciucă. Primarul a afirmat: „Este pentru prima dată cînd semnez un contract la două luni de la depunerea proiectului. Cel puțin pentru mine, de zece ani de cînd sînt primar, este un record. La două luni de la depunerea unui proiect pe fonduri europene am semnat contractul de finanțare, și asta pentru că și Guvernul, și Ministerul Dezvoltării s-au organizat admirabil”. Cătălin Coman a precizat că urmează să fie organizată licitația pentru întocmirea documentației tehnice și execuția lucrărilor. La sediul Ministerului Dezvoltării au fost semnate, astăzi, primele șapte contracte de finanțare prin PNRR, valoarea totală a acestora fiind de 92 de milioane de lei.
Primele 7 contracte de finanțare prin PNRR, semnate. Printre beneficiari, municipiul Fălticeni
-
By Toni

- Categories: Administrație
- Tags: Cătălin ComanCseke AttilaFălticeniPNRR
Related Content
Lucrările de modernizare a drumului Satu Mare - Grănicești, recepționate
By
Toni
24 aprilie, 2026
Unanimitate pentru interzicerea jocurilor de noroc în municipiul-stațiune Vatra Dornei
By
Toni
24 aprilie, 2026
Birouri oferite gratuit, pentru firmele care își mută sediile sociale la Horodnic de Sus
By
Toni
22 aprilie, 2026