Prof. univ. dr. Elena Steiciuc, cetățean de onoare

Municipiul Suceava va avea doi noi cetățeni de onoare. Este vorba despre profesorul universitar doctor Elena Brândușa Steiciuc și despre fostul consilier local PSD Cornel Grosar, care a murit în aprilie 2020, la vîrsta de 58 de ani. Primarul Ion Lungu a declarat că proiectul de hotărîre vizînd-o pe Elena Steiciuc a fost inițiat de profesorul universitar doctor și consilierul local PNL Sanda Maria Ardeleanu, iar titlul îi va fi acordat „pentru întreaga activitate desfășurată ca și cadru universitar, dar și în domeniul Francofoniei”. Titlul îi va fi înmînat luna viitoare, în prezența ambasadoarei Franței la București, Laurence Auer. Ambasadoarea va veni la Suceava cu prilejul înființării Alianței Franceze. Doamna Steiciuc scrie, în prezent, cronici de carte în săptămînalul Jupânu’. Proiectul privind acordarea post-mortem a titlului de „Cetățean de Onoare” fostului consilier local Cornel Grosar a fost inițiat de consilierii PSD alături de primarul Ion Lungu. Primarul a afirmat: „Cornel a fost un om care a depus foarte mult suflet pentru evenimentele organizate în Suceava, pentru promovarea tinerilor suceveni”. Cornel Grosar a fost preşedintele Asociaţiei „Juventus”, prin care a organizat sute de acţiuni dedicate promovării valorilor umane. 

Exit mobile version