În comuna Adîncata vor fi implementate două proiecte în sumă de 1,7 milioane de euro finanțate din fonduri europene prin Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Est. Este vorba de construirea unei săli de sport la Școala cu clasele V-VIII „Ioan Băncescu” și de reabilitarea termică și modernizarea sediului primăriei. Primul proiect are o valoare de 1,2 milioane de euro, iar celălalt de 500.000 de euro. Primarul de Adîncata, Viorel Cucu, a declarat: „La sala de sport am parcurs toate etapele, iar acum nu mai avem decît de semnat contractul de execuție. Trebuie să așteptăm pînă vineri să vedem dacă nu sînt contestații la licitație. Dacă nu sînt probleme, atunci pînă pe 20 octombrie semnăm contractul de execuție și dacă timpul va permite vom trece la treabă. În cărți sînt trei firme, toate din Suceava”. Primarul a adăugat: „Cu modernizarea primăriei am avut vizita în teren a celor de la Agenția de Dezvoltare Nord-Est. Au vrut să se convingă de faptul că ceea ce am trimis noi ca documentație corespunde cu realitatea. Următoarea etapă va fi semnarea contractului de finanțare. Sperăm că asta se va întîmpla peste o lună de zile. La iarnă vom realiza celelalte proceduri, licitația pentru proiectare și execuție, iar din primăvară ar urma să demarăm efectiv investiția”. Viorel Cucu a mai spus: „Va fi o lucrare complexă care va consta în anveloparea primăriei, dotarea cu sistem de încălzire nou și instalarea unui nou sistem iluminat bazat pe energie verde”.
Proiect pentru modernizarea Primăriei Adîncata
-
By Toni

- Categories: Administrație
- Tags: AdîncataprimărieșcoalăViorel Cucu
Related Content
Trei străzi balastate din cartierul Zamca intră într-un proces de modernizare
By
Toni
24 mai, 2026
Centru Cultural cu 400 de locuri, la Liteni, din toamnă
By
Toni
21 mai, 2026