Proiecte pentru modernizarea sistemului de iluminat public la Cornu Luncii. După finalizarea acestora valoarea facturilor va scădea la jumătate

Primăria localității sucevene Cornu Luncii a atras două noi proiecte pentru investiții însistemul de iluminat public. Proiectele însumează aproximativ 2,5 milioane de lei și vor fi finanțate prin Administrația Fondului pentru Mediu. Primarul Gheorghe Fron a declarat că după finalizarea noilor proiecte costul facturii de energie electrică se va reduce la jumătate. El a afirmat: „Vorbim de un sistem de iluminat inteligent. De exemplu, noaptea, după ora 00.00, cînd nu mai circulă nimeni, scade intensitatea luminoasă pînă la un anumit prag. De obicei scade la jumătate, adică la un prag de veghe care să-mi asigure o siguranță. În momentul în care trece o mașină primul senzor de la primul stîlp dă comanda la celelalte. Astfel, se ridică intensitatea fluxului luminos și merge aproape funcție de viteza mașinii pentru ca aceasta să aibă și ea lumina necesară pentru a rula. După ce a trecut mașina sistemul revine la starea de veghe”. Primarul Fron a adăugat: „Vom monta lămpi tip LED pe toți cei 1.300 de stîlpi. Cu cele două noi proiecte încheiem de modernizat întreaga rețea de iluminat public din Cornu Luncii și vom avea lumină ca la oraș”.

Exit mobile version