În opt localități sucevene vor fi montate lansatoare de rachete antigrindină, iar șefa Direcției Județene pentru Agricultură, Claudia Elena Gogu, estimează că acestea vor deveni funcționale în doi sau trei ani. Punctele de lansare vor fi înființate în comunele Burla, Șerbăuți, Hănțești, Verești, Vulturești, Fîntîna Mare, Horodniceni și Comănești. Fiecare punct va fi deservit de nouă oameni. Șefa Direcției Agricole, a declarat, la Radio Top: „Vom avea o acoperire destul de bună pe întreaga suprafață agricolă a județului. Înconjurăm întreaga suprafață agricolă a județului pînă-n partea de Humor. Raportul preț-eficiență nu se justifică pe zona montană. Apoi, mai sînt interdicții la graniță. În linie dreaptă nu avem voie să lansăm rachete mai aproape de 15-20 de kilometri de graniță. Nu putem lansa nici deasupra aeroportului și nici deasupra localităților cu densitate mare de populație. Însă, nu vom rămîne descoperiți. Probabil că în timp vom pune generatoare terestre”. Claudia Gogu a precizat că Sistemul Național de Combatere a Grindinei și de Stimulare a Precipitațiilor se află în subordinea Ministerului Agriculturii, dar de operaționalizarea punctelor de lansare răspunde o societate comercială care ține de partea de Armată. Oamenii care le vor deservi vor parcurge cîte patru cursuri de pregătire profesională, în condițiile în care e vorba de siguranță. Tot la Radio Top, Claudia Gogu a spus că a fost o primăvară rece pentru agricultura suceveană, însă acum vremea este relativ bună, iar ploile din ultima vreme au favorizat creșterea culturilor.
Puncte de lansare a rachetelor antigrindină, în 8 localități sucevene. Acesta vor deveni funcționale în 2-3 ani și vor acoperi mare parte din județ
-
By Toni

- Categories: Administrație
- Tags: Claudia Elena Gogurachete antigrindinăSuceava
Related Content
Asfaltare pe DN2E, între Voitinel și Vicovu de Jos. Urmează tronsonul Solca–Marginea
By
Toni
20 octombrie, 2026
PNL iese de la guvernare, Angelica Fădor părăsește funcția de secretar de stat în Ministerul de Interne
By
Toni
19 octombrie, 2026
Podul dintre Cornu Luncii și Mălini, construit în 1910, este demolat și va fi înlocuit
By
Toni
13 octombrie, 2026