Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Valentin Popa, a declarat, la Radio Top, că are relații foarte bune atît cu președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, cît și cu primarul Ion Lungu. El a afirmat: „Am relații foarte bune cu domnii Flutur și Lungu, precum și cu prefectul Alexandru Moldovan. Am învățat de mult timp cît poate să facă fiecare și să nu exagerăm în a solicita și de o parte și de alta mai mult celuilalt. Și-atunci, sigur că relațiile sînt bune”. Pe de altă parte, rectorul a afirmat că l-a ajutat faptul că a fost ministru și a precizat: „Experiențe de-acestea extrem de intense nu au cum să nu pună o amprentă serioasă pe tine. Înveți multe, inclusiv în ceea ce privește diplomația”. Între 29 ianuarie și 27 septembrie 2018, Valentin Popa a fost ministru al Educației.
Rectorul USV: Am relații foarte bune și cu Flutur, și cu Lungu
-
By Toni

- Categories: Administrație
- Tags: Gheorghe FluturIon LunguUSVValentin Popa
Related Content
Trei străzi balastate din cartierul Zamca intră într-un proces de modernizare
By
Toni
24 mai, 2026
Centru Cultural cu 400 de locuri, la Liteni, din toamnă
By
Toni
21 mai, 2026