Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că Ryanair își va extinde portofoliul de zboruri directe operate de pe Aeroportul din Salcea cu încă două destinații: Roma – Ciampino și Milano – Bergamo. El consideră că decizia marilor companii de a deschide noi zboruri reprezintă un semnal puternic privind pregătirea pentru revenirea la normalitate. Șeful administrației județene a adăugat: „În tot acest timp și noi, acum pe vremuri grele, ne pregătim pentru vremuri bune. Urmează să intensificăm ofensiva de promovare a județului Suceava și a brandului Bucovina pentru dezvoltarea turismului, atragerea de investitori și stabilirea de noi conexiuni în ceea ce privește mediul de afaceri”. Președintele Flutur a mai spus: „Suceava este un județ sigur atît pentru turiști, cît și pentru investitori, iar Bucovina este o destinație care va continua să fie tot mai atrăgătoare, de la zi la zi”. El a amintit că Ryanair va mai opera zboruri spre Treviso, din 4 iunie, către Viena începînd cu 1 iulie și spre Rhodos din iulie, în timp ce pe 16 aprilie, compania TUI FLY Belgia va deschide cursa Suceava – Bruxelles. De asemenea, din 23 aprilie, Blue Air va introduce zborul Suceava-București.
Ryanair, două zboruri de la Suceava spre Italia
-
By Toni

- Categories: Administrație
- Tags: Aeroport SuceavaBlue AirItaliaRyanair
Related Content
Liteni: apa, furnizată o zi da, una nu. Primăria caută noi surse de alimentare
By
Toni
29 septembrie, 2026
Drumul spre Stamate intră în modernizare. Se caută constructor pentru 3,1 kilometri
By
Toni
29 septembrie, 2026
Centru comercial și logistic uriaș, pe raza comunei Horodnic de Sus. Veniturile comunei ar urma să se tripleze
By
Toni
25 septembrie, 2026
Proiect pentru realizarea a 176 de locuri de parcare în zona Școlii 8 din Suceava
By
Toni
25 septembrie, 2026