
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a transmis un comunicat de presă cu titlul: ”Cele trei investiții majore pentru județul Suceava vor avea finanțare până la final. Avem garanția ministrului Dezvoltării!”.
În comunicat se arată că, astăzi, ”la sediul Consiliului Județean Suceava, am primit vizita ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, aflat într-o vizită oficială în județul nostru. I-am avut alături pe prefectul Traian Andronachi, pe primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, și pe rectorul Universității <Ștefan cel Mare>, prof. Mihai Dimian. Am avut o discuție deschisă și am analizat stadiul celor trei investiții aflate în derulare, finanțate prin Ministerul Dezvoltării: construcția Sălii Polivalente, a campusului studențesc de la Moara și reabilitarea Palatului Administrativ. Toate cele trei obiective sunt într-un stadiu avansat de execuție (peste 80%), iar ministrul Cseke Attila ne-a dat garanția că vor fi duse la bun sfârșit, chiar și în actualul context bugetar dificil”.
