Suceava: 3 treceri de pietoni vor fi desființate

Viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi a anunțat, la Radio Top, că în perioada viitoare, funcție de vreme, va fi desființată trecerea de pietoni din fața Palatului de Justiție și cea de la Agenți BNR. El a declarat că va dispărea și trecerea de pietoni din fața „Dom Polski” și a menționat că în zonă se lucrează la lărgirea carosabilului de la patru la cinci benzi. Viceprimarul a spus că vor fi menținute trecerile de la Biblioteca „I. G. Sbiera” și de la „McDonald`s”. De asemenea, Lucian Harșovschi a afirmat că traficul s-a fluidizat în zona Spitalului Județean după ce a fost pus în funcțiune sistemul de semaforizare cu buton de la trecerea de pietoni situată între Spitalul Nou și Spitalul Vechi. Viceprimarul a subliniat: „Semaforul e cu buton și nu se mai traversează haotic. Apeși butonul și stai 95 de secunde. În acel timp se circulă foarte bine pe artera principală. În 95 de secunde se strîng mai mulți pietoni și traversează în mod ordonat, civilizat și în siguranță”. Lucian Harșovschi a conchis: „Semaforul de la spital nu încurcă cu nimic și este binevenit”.

Exit mobile version