În aproximativ o lună va fi gata drumul din Cîmpulung Moldovenesc spre Rarău prin Izvorul Alb. Drumul are 7,6 kilometri și ajunge la cabană. Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a declarat, la Radio Top: „Drumul e superb. Se circulă deja pe el, însă mai e de asfaltat o porțiune de 1,6 kilometri. Cred că în jurul datei de 15 iulie se va termina proiectul. La capătul drumului vom amenaja un sens giratoriu, pentru că acolo este o intersecție de trei drumuri”. Președintele Flutur a mai spus că este nevoie de un nou Plan Urbanistic Zonal al muntelui Rarău, fiindcă sînt necesare parcări. Șeful administrației județene a precizat: „Am vorbit cu primarul Cîmpulungului, Mihăiță Negură, să aibă discuții cu primarii de la Pojorîta, Crucea și Stulpicani, care-s proprietari de terenuri acolo, pentru a face un alt PUZ. Avem trei drumuri către Masivul Rarău, vor fi aglomerări și trebuie să găsim soluții de parcare. Pe parteneriat public-privat se pot realiza foarte multe investiții în turism în Masivul Rarău”.
Un nou drum spre Rarău, cel prin Izvorul Alab, gata în iulie
-
By Toni

sdr
- Categories: Administrație
- Tags: Gheorghe FluturIzvorul AlbMasivul Rarău
Related Content
Asfaltare pe DN2E, între Voitinel și Vicovu de Jos. Urmează tronsonul Solca–Marginea
By
Toni
20 octombrie, 2026
PNL iese de la guvernare, Angelica Fădor părăsește funcția de secretar de stat în Ministerul de Interne
By
Toni
19 octombrie, 2026
Podul dintre Cornu Luncii și Mălini, construit în 1910, este demolat și va fi înlocuit
By
Toni
13 octombrie, 2026