1.165 de candidați, la proba scrisă a concursului de titularizare. Au absentat 265. Primele rezultate, pe 22 iulie

1.165 de candidați au susținut astăzi, 15 iulie, proba scrisă a concursului naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învăţămînt preuniversitar. Examenul de titularizare s-a desfășurat în cinci centre de concurs din județul Suceava și la 61 de discipline. Potrivit purtătoarei de cuvînt a I.Ș.J. Suceava, prof. Tatiana Vîntur, din cei 1.430 candidați au absentat 265.

Lucrările scrise vor fi evaluate digitalizat în centre constituite la nivel național pe discipline, iar primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 22 iulie 2025 la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul dedicat.

Contestaţiile se vor depune la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau prin mijloace electronice (la adresele comunicate public de fiecare inspectorat școlar) în data de 22 iulie 2025, după afişarea rezultatelor, pînă la ora 21:00, respectiv în data de 23 iulie 2025, pînă la ora 12:00.

Rezultatele finale se vor afișa la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul dedicat în data de 30 iulie 2025.

Exit mobile version