120 de profesori specializați în domeniul educației timpurii, la Suceava, pentru două zile. Otilia Clipa îi invită să asiste la dezbateri pe educatorii din județ, dar și pe studenți

În zilele de 24 și 25 octombrie, 120 de profesori specializați în domeniul educației timpurii se vor reuni la Suceava, la un simpozion. Participanții provin din 15 județe, iar activitatea va avea loc în cadrul unui amplu proiect derulat de Facultatea de Științe ale Educației din Universitatea <Ștefan cel Mare> alături de Universitatea din Pitești și de Universitatea <Aurel Vlaicu> din Arad. Conferențiarul universitar doctor Otilia Clipa a declarat, la Radio Top, că deschiderea este programată să aibă loc la USV, iar lucrările se vor desfășura la Hotel <Mandachi>. Profesoara a afirmat: „Așteptăm profesorii să împărtășească împreună cu noi o serie de bune practici, precum și modalități de formare pentru educația timpurie, adică perioada aceasta între 0 și 6-7 ani, perioada de antepreșcolar și preșcolar, de creșă și grădiniță. Vor fi oameni cu experiență în educația timpurie. Pot aduce resurse, un material creat de ei, un proiect didactic făcut de ei sau cercetări”. Doamna Clipa a arătat că, în doi ani, prin proiectul pentru educație timpurie s-au format 860 de persoane, inclusiv prin cursuri online și a completat: „Au fost formatori de la universități din țară, care-s cei mai buni în domeniul educației timpurii. Le-ar fi fost greu să se deplaseze și s-a mers și pe online. Am avut formatori extraordinari din partea universitară, însă și din preuniversitar. Cei pe care i-am format în primul grup au predat împreună cu profesori din universități pentru al doilea grup, cel mai mare”. De asemenea, Otilia Clipa a mai spus că, în condițiile în care Ministerul Dezvoltării a demarat programul de construire a creșelor va fi nevoie de educatori-puericultori. O astfel de clasă a fost înființată la Colegiul Național <Mihai Eminescu>, iar grupe de pregătire vor apărea, cel mai probabil din toamna anului viitor, și la USV. La Universitate, ciclul de studiu va fi de trei ani. Doamna Clipa a mai spus că la cele două zile de dezbateri sînt invitați să asiste educatori din tot județul, dar și studenți.

 

Exit mobile version