136 de elevi și 40 de profesori din străinătate, la Suceava, la Olimpiada Internațională de Limba Engleză

În perioada 6-12 septembrie, Suceava este gazda celei de-a IV-a ediții a Olimpiadei Internaționale de Limba Engleză – IELO

Este pentru prima dată cînd această competiție internațională este organizată la Suceava, după edițiile desfășurate la București, Constanța și Deva. Conform purtătoarei de cuvînt a Inspectoratului Școlar Suceava, Gabriela Cazac, ediția din acest an reunește 136 de elevi și 40 de profesori din străinătate, alături de 24 de specialiști implicați în coordonarea și desfășurarea competiției.

Programul competițional cuprinde proba scrisă, proba orală și prezentarea proiectelor, urmate de anunțarea rezultatelor finale și de festivitatea de premiere. Probele vor avea loc la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare”.

În același timp, participanții vor vizitA Muzeul Național al Bucovinei și Hanul Domnesc, Cetatea de Scaun a Sucevei și Muzeul Satului Bucovinean, mănăstirile Putna, Voroneț și Humor, Muzeul Arta Lemnului din Cîmpulung Moldovenesc, Muzeul Oului din Vama și Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina.

Organizarea IELO 2026 este rezultatul unui parteneriat instituțional din care fac parte Ministerul Educației și Cercetării, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Consiliul Județean Suceava, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Primăria Municipiului Suceava, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava, Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, Centrul Cultural Bucovina, Muzeul Național al Bucovinei și European Centre for Modern Languages.

Evenimentul beneficiază, de asemenea, de sprijinul unui număr important de parteneri și susținători din mediul economic, educațional și cultural.

Exit mobile version