
Sîmbătă, 11 mai, la Școala Gimnazială Șaru Dornei, al cărei director este Marius Giosu, a avut loc faza județeană a Micii Olimpiade de Istorie Clio, ediția a X-a. Au participat 174 de elevi din clasele V-VII. Conform inspectorului de specialitate din cadrul Inspectoratului Școlar Suceava, Daniel Hrenciuc, cei mai mulți, 76, au fost înscriși la clasa a V-a, aceasta fiind o constantă a fiecărei ediții. La faza locală au luat parte 400 de elevi. La fiecare nivel au fost acordate premiile I, II și III și cîte cinci mențiuni. Premiile au fost în bani, obținuți din sponsorizări, și în cărți oferite de profesorul universitar doctor VirgiliuȚârău, de la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității Babeș Bolyai din Cluj. După susținerea examenului propriu-zis, elevii au făcut o excursie în Parcul Național Călimani însoțiți de un ghid, ori, la alegere, au vizitat Cazinoul Băilor din Vatra Dornei.
În comunicatul domnului Hrenciuc sînt trecuți premianții și profesorii care i-au pregătit:
”Premiul I la clasa a V-a a fost adjudecat de către Școala Gimnazială nr. 2 Vatra Dornei, la clasa a VI-a, Școala Gimnazială Ion Creangă Suceava, respectiv, clasa a VII-a, Școala Gimnazială nr. 1 Vatra Dornei. Premiile II și III, respectiv, mențiunile au fost luate de către elevi de la Școlile Gimnazială nr 1, 2 și 4 Vatra Dornei, Școala Gimnazială Dimitrie Cantemir Rădăuți, Școala Gimnazială nr.1 &Școala Gimnazială Teodor Balan Gura Humorului, CN Petru Rareș, CN Mihai Eminescu, CN Ștefan cel Mare Suceava, respectiv, CN Nicu Gane Fălticeni. La momentul de premiere al elevilor au luat cuvântul prof. univ. Virgiliu Țârău și conf. univ dr., Ionuț Costea, director adjunct al Bibliotecii Centrale Universitare Lucian Blaga din Cluj.
Apreciez rezultatele foarte bune obținute de elevii participanți la a X-a ediție a Micii Olimpiade Clio, felicitându-i totodată și pe profesorii care i-au pregătit: Sandu Teodora (Școala Gimnazială nr. 1 Vatra Dornei), Camelia Popescu (Școala Gimnazială nr. 2 Vatra Dornei), Cocoreanu Aurelian (Școala Gimnazială nr. 4 Vatra Dornei), Baltaru Daniela (Școala Gimnazială Ion Creangă Suceava), Cristina Cristea (CN Petru Rareș), Tivodariu Mihaela (Școala Gimnazială Bogdan Vodă Câmpulung Moldovenesc), Elena Căulea (Școala Gimnazială nr. 1 Gura Humorului), Zaharia Irina (CN Nicu Gane Fălticeni), Lițu Elena (Școala Gimnazială Teodor Stefanelli Câmpulung Moldovenesc), Didina Petrișor (CN Ștefan cel Mare Suceava), Rotar Adrian (Școala Gimnazială Teodor Balan Gura Humorului), Ionel Mitrofan, Școala Gimnazială Dimitrie Cantemir Rădăuți”.
