Admitere. Colegiul Național ”Mihai Eminescu” va avea două clase cu specializarea învățător-educator, iar una cu specializarea educator-puericultor. Probele de aptitudini vor fi susținute în perioada 17-19 mai

În anul școlar 2023/2024, la Colegiul Național <Mihai Eminescu> Suceava, din totalul de nouă clase de-a IX-a două vor fi pentru specializarea învățător-educator, iar una pentru educator-puericultor. Directoarea colegiului, Corina-Silvia Nuțu, a declarat, la Radio Top, că probele de aptitudini vor fi susținute în perioada 17-19 mai, iar rezultatele acestora vor fi cunoscute în data de 26 mai. Ea a afirmat că vor fi patru probe: muzicală, fizică, artistică și interviu. Directoarea a spus: „Proba de aptitudini muzicale va consta în interpretarea unui cîntec și reproducerea unor scurte momente ritmico-melodice. La proba de aptitudini fizice este vorba despre reproducerea după model a două-trei exerciții fizice, efectuarea a trei-patru elemente de gimnastică și alergare pe 600 de metri, fără cerință de timp. La proba artistică elevul trebuie să facă un desen. Interviul va consta în lecturarea la prima vedere a unui text literar sau într-o conversație cu membrii comisiei pe o temă dată”. Pentru proba fizică elevul va trebui să aducă adeverința medicală din care să rezulte că este clinic sănătos pentru a desfășura activități sportive. Totodată, profesoara Nuțu a arătat că la admitere va conta doar nota de la Evaluarea Națională.

Exit mobile version