Adomnicăi, împotriva desființării inspectoratelor școlare

Deputatul PSD de Suceava Mirela Adomnicăi nu este de acord cu o posibilă desființare a inspectoratelor școlare județene, pe considerentul că acestea trebuie depolitizate. Propunerea apare în proiectul de țară „România educată” al președintelui Klaus Iohannis. Parlamentarul social-democrat a afirmat, la Radio Top: „Ideea vine ca și cum celelalte instituții publice sînt depolitizate și au mai rămas inspectoratele școlare. Acum, cînd din cauza crizei sanitare <urcăm dealul> pe o perioadă dificilă de pregătire a unui an școlar care dă să-nceapă peste două luni, vrei să desființezi ceea ce cît de cît funcționează. În loc încerci să înființezi vreo două comitete, pe care le treci apoi în subordinea unei direcții județene și pui în moț în fruntea acestei structuri președintele Consiliului Județeean care este un om politic, ales prin vot, candidat al unui partid. Unde-i depolitizarea?”. Mirela Adomnicăi a conchis: „Dincolo de scopul declarat, depolitizarea, este un experiment periculos pe care nu cred că ni-l permitem acum”.

Exit mobile version