Un proiect de educație pentru un stil de viață sănătos va fi lansat miercuri, 30 septembrie, în județul Suceava. Intitulat ”Să creștem generații sănătoase”, programul se adresează copiilor și adolescenților și va fi prezentat, de la ora 10:00, la Inspectoratul Școlar Județean.
Inițiativa îi aparține doctorului Alina Epure, președinte fondator al Asociației Nutribalance Nature, și urmărește educația pentru sănătate prin șase direcții: alimentație, somn, mișcare, relații sănătoase, gestionarea stresului și prevenirea comportamentelor adictive.
Programul îi implică nu doar pe elevi, ci și pe profesori, părinți și specialiști din domeniul educației și sănătății. Potrivit organizatorilor, proiectul este deja implementat în România și Republica Moldova și a ajuns la peste 42.000 de elevi. Pentru noul an școlar, în România s-au înscris peste 170.000 de elevi și 13.000 de cadre didactice.
Transmit inițiatorii proiectului: ”Ne dorim ca pilotarea să ne ajute nu doar să vorbim despre sănătatea copiilor, ci să măsurăm, să intervenim, să evaluăm și să construim un model care poate produce schimbare pe termen lung”.
