De trei ani, elevii de la ”Petru Mușat” împart căminul cu studenții. Sînt camere cu cîte 4 paturi, iar un loc de cazare costă 150 de lei

Căminul Colegiului Tehnic „Petru Mușat” din Suceava este împărțit de elevi cu studenți de la Universitatea „Ștefan cel Mare”. Directoarea Colegiului, Maria Teodoreanu, a afirmat, la Radio Top, că unitatea ajută de trei ani USV în ceea ce privește cazarea studenților, în condițiile în care universitatea se confruntă cu un deficit de locuri. Profesoara a precizat că sînt camere cu patru locuri, iar costul lunar este de 150 de lei de persoană. De asemenea, doamna Teodoreanu a declarat că speră ca anul viitor să obțină fonduri pentru renovarea internatului. Pe de altă parte, potrivit directoarei, cantina Colegiului <Petru Mușat> funcționează la capacitate maximă, chiar dacă este mai greu cu personalul. Profesoara Teodoreanu a menționat: „Alimentele s-au scumpit, dar mîncarea de la cantină este foarte bună, fiindcă personalul este dăruit”. Pentru o persoană din afara școlii, o masă de prînz cu trei feluri de mîncare costă 20 de lei.

 

Exit mobile version