În opinia decanului Facultății de Inginerie Alimentară din cadrul Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava, Mircea Oroian, Ministerul Educației nu ar trebui împărțit în două, unul pentru învățămîntul universitar și altul pentru preuniversitar, însă Ministerul ar avea nevoie de un secretar de stat pentru preuniversitar puternic. Asta în condițiile în care mai toți miniștrii Educației au fost din mediul universitar, inclusiv actualul ministru, Daniel David, care a luat măsuri în special în ceea ce privește învățămîntul preuniversitar, stîrnind o serie de numulțumiri.
Într-o intervenție telefonică la Radio Top, domnul Oroian a declarat: ”Ministerul Educației este un mamut, dar eu nu l-aș splitui. Ar trebui să dăm o direcție clară de la copilul care intră la creșă pînă la cel care finalizează studiile universitare. Dar am mai spus o dată la dumneavoastră – cred că ar trebui să fie un ministru secretar de stat pe zona de preuniversitar puternic, care să reprezintă și interesele profesorilor, dar și punctul de vedere al Guvernului”.
