Decanul FEFS, Petru Ghervan: Deși numărul de absolvenți de liceu este în scădere, noi, ca facultate, sîntem atractivi cu kinetoterapia și cu educația fizică

La Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității <Ștefan cel Mare> din Suceava s-au ocupat toate locurile scoase la concursul de admitere din acest an. Decanul facultății, profesorul universitar doctor Petru Ghervan, a afirmat, la Radio Top: „Ne-am ocupat locurile la capacitate, lucru care se întîmplă foarte rar. Noi, în urma vizitelor specialiștilor Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățămîntul Superior, ne-am tot mărit capacitatea ca nu cumva să rămînă vreun student pe dinafară dacă ne place. Acum, am umplut locurile la capacitate. Deși numărul de absolvenți de liceu este în scădere, noi, ca facultate, sîntem atractivi cu kinetoterapia și cu educația fizică, pentru că lumea, în general, caută un nivel de viață bun, caută să trăiască o viață bună”. Profesorul Ghervan a mai spus: „Sportul, educația fizică, exercițiul fizic fac parte obligatoriu din viața bună și din ceea ce înseamnă grija pentru sănătate a fiecăruia dintre noi”.

Exit mobile version