Din 26 de unități de învățămînt aflate pe lista inițială, doar 13 școli sucevene s-au mai comasat prin absorbție. Acolo unde situația o va impune, școlile absorbite vor avea director adjunct

Comasarea prin absorbție a 13 unități de învățămînt sucevene va deveni oficială începînd cu data de 1 septembrie 2025.

Într-o intervenție telefonică la Radio Top, șeful Inspectoratului Școlar Suceava, Ciprian Anton, a declarat. ”Noi am fost nevoiți să solicităm și împreună cu unitățile administrativ-teritoriale să dăm o decizie cu privire la forma de organizare. Acum decizia este trimisă către Minister. Această listă este aprobată de ARACIP. Urmează anumite controale și ale colegilor noștri, și ale celor de la ARACIP, după care se va trimite un ordin și începînd cu 1 septembrie credem că putem spune că școlile s-au comasat”.

Inițial era vorba că vor fi comasate 26 de unități de învățămînt din județul nostru. Ciprian Anton a spus: ”Din păcate, sau din fericire, nu știu cum trebuie spus, la nivelul județului Suceava am avut 26 de unități care nu îndeplineau criteriile cu privire la numărul de elevi, 500, respectiv150, chiar și 200, dacă vorbim de creșe, avînd în vedere că foarte multe unități școlare din întreg județul Suceava aveau arondate și structuri. Acele structuri au putut fi, printr-o decizie primară la consiliul local și împreună cu consultarea Inspectoratului, au putut fi duse acolo unde nu îndeplineau aceste criterii și, astfel, din cele 26, 13 au rămas în final fără personalitate juridică, 13 unități care au fost absorbite de acele unități școlare care îndeplineau acel criteriu”.

Șeful Inspectoratului Școlar a spus că nu se va schimba nimic, în afară de faptul că vor dispărea funcțiile de director de la unitățile de învățămînt absorbite, dar aceste școli ar putea avea un director adjunct numit de Inspectorat dacă se consideră că este necesar acest lucru, în cazurile în care numărul de elevi este foarte mare. A declarat domnul Anton: ”În cazul în care numărul de clase va fi peste cel prevăzut de lege și ei solicită un director, se poate analiza și în anumite condiții se poate spune că cel care a fost director va fi director adjunct”. Ciprian Anton a amintit și că ar urma ca anul următor să se organizeze concursuri pentru ocuparea funcțiilor de director.

 

Exit mobile version