
Două studente din Franța au făcut un stagiu de practică pedagogică la Școala Gimnazială nr. 4 Suceava. Lindsay Jelu și Helyna Canniaux sînt studente în anul III la Științele Educației, la Institutul Național Superior al Profesoratului și al Educației din Reims, Franța. Conform Marianei Ciupu, directoare adjunctă la școala suceveană și coordonatoare de stagiu Erasmus, cele două vor deveni profesoare pentru învățămîntul primar. Conform doamnei Ciupu, ”studentele au asistat la orele de curs, au intervenit cu scurte secvențe pedagogice la clasă și au participat la un program turistic”. Studentele au vizitat Cetatea de Scaun a Sucevei, Muzeul Oului de la Vama, Mănăstirea Voroneț, Salina Cacica, Centrul Muzeal ”Cazinoul Băilor” și Pietrele Doamnei. Lindsay și Helyna au fost încîntate de experiențele trăite la Suceava. Studentele au fost repartizate la Școala Gimnazială nr. 4 Suceava prin intermediul organizației suport Alianța Franceză Suceava. Școala Gimnazială nr. 4 Suceava beneficiază de o acreditare Erasmus+ pînă în 2027 și este școală gazdă pentru stagii Erasmus+ în cadrul mobilităților de grup, mobilităților individuale de studiu, de job-shadowing sau în cadrul unor stagii de practică pedagogică.
