Echipe de la Școala ”Teodor Balan” Gura Humorului și Colegiul Economic Suceava, premiate la Concursul național de proiecte de mediu

O echipă de la Școala Gimnazială ”Teodor Balan” din Gura Humorului a obținut locul II la etapa națională a Concursului național de proiecte de mediu, care a avut loc la Iași.

Proiectul elevilor de gimnaziu „Sera inteligentă” a fost realizat de Porfir Emilian și Rusu David, care au fost coordonați de prof. Anca Iordache.

Proiectul elevilor de liceu „Green Rise – agricultura hidroponică sustenabilă ca model de dezvoltare economică verde și protecție a mediului la nivel local” realizat de Cibireac Cosmina Florina și Capverde Gabriela Claudia, de la Colegiul Economic ,,Dimitrie Cantemir” Suceava, coordonați de prof. Anca Paraschiva Iordache, a obținut premiul III.

Cele două echipe participante la competiție au fost însoțite de prof. Anca Paraschiva Iordache.

Concursul are scopul de a îmbunătăți capacitatea elevilor de protejare și conservare a mediului înconjurător în vederea dezvoltării durabile, încurajează spiritul civic și evidențiază latura aplicativă a elevilor din domeniul științelor, ecologiei, stimulează interesul elevilor pentru problemele de mediu și dezvoltarea unei atitudini responsabile față de natură.

 

Concursul a fost coordonat de inspectorul școlar pentru educație permanentă și activități extrașcolare, prof. Tatiana Vîntur.

 

Exit mobile version