Facultatea de Inginerie Electrică, discuții pentru eventuale colaborări cu firme ca Assist Software sau ElectroAlfa

De curînd, Amfiteatrul <Dimitrie Leonida> al Universității <Ștefan cel Mare> din Suceava a găzduit <Zilele Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor>. Manifestarea a fost organizată la inițiativa prodecanului Aurelian Rotaru și a reunit conducerea USV, reprezentanți ai unor mari firme din zonă, cadre didactice, studenți doctoranzi și cercetători din universitate. Conform unui comunicat transmis de USV au fost prezentate centrele și laboratoarele de cercetare ale facultății, proiectele dezvoltate în ultima perioadă alături de parteneri, precum și preocupările și direcțiile de studiu ale grupelor de cercetare, rezultatele cercetării și infrastructura de cercetare. Totodată, au fost inițiate discuții cu reprezentanți ai firmelor Assist Software Suceava, ElectroAlfa Botoșani, EON – Delgaz Grid, Alten, Endava, Econfaire, MIND Software, MASPEX Romania și Leviatan. Asta, în perspectiva unor colaborări ulterioare pe direcții de cercetare specifice sau pentru îmbunătățirea proceselor educaționale la nivelul programelor de studii de licență, masterat și doctorat.

Exit mobile version