Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor Suceava, 40 de ani de existență

Pe 25 septembrie, Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava va aniversa patru decenii de existență. Evenimentul va fi marcat printr-o festivitate care va avea loc, de la ora 14.00, în Auditoriumul „Joseph Schmidt”, și va reuni cadre didactice, studenți, absolvenți, parteneri instituționali și reprezentanți ai mediului economic, cu scopul de a celebra contribuția facultății la dezvoltarea învățământului tehnic superior și la inovarea în domeniul ingineriei.

Decanul Facultății, prof. dr. ing. L. Dan Milici, a declarat: „Această aniversare reprezintă nu doar un prilej de a privi în urmă la realizările noastre, ci și o ocazie de a contura viitorul unei facultăți care a devenit un reper pentru excelență în educație și cercetare. În ultimii 40 de ani, lumea a evoluat enorm, iar noi am evoluat odată cu ea. Am modernizat laboratoarele, am adaptat planurile de învățămînt la cerințele pieței și am continuat să promovăm cercetarea de vîrf. Dar cel mai important lucru a rămas neschimbat: pasiunea pentru inginerie și dorința noastră de a oferi o educație de cea mai înaltă calitate”.

Exit mobile version