Fără noi lucrări de investiții în școli

În 2021, unitățile școlare din municipiul Suceava vor beneficia de bugete „mult mai mici” în comparație cu anul trecut pentru cheltuieli de investiții. Primarul Ion Lungu a declarat că anul acesta vor fi executate ample lucrări de investiții la doar patru unități: Colegiul Național „Petru Rareș” – noul corp de clădire, cu săli de clasă și laboratoare, Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” – sala de gimnastică, Școala nr.10 – sala de sport și Grădinița de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. Primarul a afirmat: „Fac  apel la directorii de școli să nu mai propună la buget lucrări de investiții, că oricum nu o să le aprobăm. Lucrările de reabilitare a clădirilor,  de schimbare a instalațiilor de încălzire, sanitare vor fi prinse pe fonduri europene”. Ion Lungu a mai spus că vrea ca la școli să fie implementat un proiect de digitalizare pentru urmărirea consumurilor energetice. El a explicat: „Cîteodată, acolo se consumă fără număr pentru că nu plătesc școlile, ci primăria. Trebuie să înțeleagă că e o perioadă grea și că trebuie să facem eforturi pentru a micșora costurile și la școli”. Anul trecut școlile din municipiul Suceava au avut un buget de 5 milioane de euro.

Exit mobile version