Din toamnă, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava va funcționa și Facultatea de Medicină și Științe Biologice, după ce hotărîrea de Guvern privind înființarea acesteia a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 27 august. Este vorba despre cea de-a 11-a facultate din cadrul instituției academice. USV a transmis, printr-un comunicat, că în primă fază, Facultatea de Medicină și Științe Biologice va funcționa cu șapte programe de studiu, șase la nivel de licență și unu la nivel de masterat, după cum urmează: Nutriție și dietetică, Balneofiziokinetoterapie și recuperare, Asistență medicală generală, Tehnică dentară, Biologie și Biochimie, respectiv Nutriție și recuperare medicală – program de masterat în domeniul Medicină. În perioada următoare, universitatea suceveană își va continua politica de dezvoltare a noii facultăți, atît în ceea ce privește atragerea unei resurse umane de înaltă calificare, care să se alăture celei deja existente, cît și în direcția construirii clădirii care să o deservească. Asta, în paralel cu inițierea demersurilor vizînd înființarea unui program de studiu de Medicină generală.
Guvernul a aprobat: Facultate de medicină, la Suceava
-
By Toni

- Categories: Educație
- Tags: facultate de medicinăSuceavaUSV
Related Content
COACH-USV, la final: 1.300 de beneficiari ai serviciilor de orientare și consiliere
By
Toni
27 iunie, 2026
Evaluarea Națională. Aproape 230 de elevi au absentat la examenul la Matematică
By
Toni
24 iunie, 2026