Senatorul PSD de Suceava, profesorul Virginel Iordache, susține că dacă ar fi ministru al Educației ar încerca să întărească măsurile de securitate privind sănătatea copiilor, astfel încît aceștia să revină la școală din toamnă. Într-o intervenție telefonică la Radio Top, parlamentarul social-democrat a declarat că procesul de predare-învățare trebuie să se desfășoare în sala de clasă, cu participarea elevilor și profesorilor. Profesorul Iordache a mai spus că în cazul în care ar fi ministrul Educației ar consulta cadrele didactice prin intermediul inspectoratelor școlare, pentru a afla metodele pe care le văd viabile pentru perioada de criză sanitară. El consideră că învățămîntul trebuie să revină cu orice risc la cel tradițional și nu este de acord cu varianta educației online. Senatorul PSD a afirmat: „În învățămîntul tradițional sînt acele relații dintre profesori și copii. Nu este normal ca totul să se reducă la un învățămînt online, dar care este fad. Nu se implică profesorul și elevul afectiv”.
Iordache, pentru revenirea elevilor în școli
-
By Toni

- Categories: Educație
- Tags: Virginel Iordache
Related Content
275 de candidați, la concursul județean de ocupare a posturilor didactice vacante
By
Toni
28 august, 2026
7,7 milioane de lei, valoarea investiției pentru școala din Botoșana, unde învață 300 de copii
By
Toni
25 august, 2026