Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava și Casa de Cultură a Studenților vor organiza o primă sesiune de formare în „Jurnalism antreprenorial” în parteneriat cu Reprezentanța Organizației Internaționale a Francofoniei pentru Europa Centrală și Orientală. USV a transmis că proiectul constă în formarea de studenți în jurnalism și/sau de jurnaliști, precum și de cadre didactice și alți formatori în domeniul creării unui organ mass-media. Stagiul de formare se va desfășura în Auditoriumul „Joseph Schmidt” al Universității sucevene în zilele de 10 și 11 mai, între orele 09.00-12.30 și 14.00-17.00, și va fi asigurat de Asociația românească Regard, care administrează organismul de presă Regard – www.regard.ro. Președintele Asociației, Laurent Couderc, este un jurnalist cu 20 de ani de vechime. De trei ani el este și lector invitat la Facultatea de Jurnalism a Universității din București, unde predă modulul „Jurnalism antreprenorial”.
”Jurnalism antreprenorial”, la USV
-
By Toni

- Categories: Educație
Related Content
Peste 1.300 de candidați, prezenți la concursul de titularizare
By
Toni
21 iulie, 2026
Aproape 1.500 de candidați, la concursul de titularizare care va avea loc în șase centre
By
Toni
20 iulie, 2026