Școala Gimnazială nr. 4 din Suceava atrage și elevi din alte localități, cum ar fi comuna Todirești, situată la o distanță de peste 20 de kilometri de municipiul reședință de județ. Directorul adjunct al unității, Mariana Ciupu, a afirmat, la Radio Top: „Școala Gimnazială nr. 4 nu este una de cartier. Reunește elevi cam din tot orașul, precum și din Salcea, din Șcheia și chiar din Todirești. Am doi elevi într-o clasă care fac naveta, săracii, tocmai din Todirești, ca să vină la școală. Nu sînt frați și sînt aduși de părinți. În general, la noi, copiilor le plac foarte mult corpul profesoral și activitățile extrașcolare”. Profesoara Ciupu a mai spus că la clasa pregătitoare, Școala nr. 4 dispune de 75 de locuri. Directoarea a menționat: „Ieri s-au făcut 72 de înscrieri la clasa pregătitoare, iar dacă va fi nevoie vom solicita Inspectoratului Școlar suplimentarea locurilor. Astfel de cereri sînt aprobate”.
La Școala Gimnazială 4 Suceava învață și copii din Șcheia și Salcea, dar și din Todirești
-
By Toni

- Categories: Educație
- Tags: Mariana CiupuȘcoala 4 Suceava
Related Content
Colegiul Național ”Dragoș Vodă” Cîmpulung, locul III la un concurs național de proiecte antidrog
By
Toni
21 august, 2026
Cea mai recentă reacție a federațiilor sindicale din învățămînt față de Legea salarizării
By
Toni
20 august, 2026