Începe sau nu școala pe 8 septembrie? Șeful Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Ciprian Anton, a răspuns la această întrebare în cadrul unei emisiuni la Radio Top. A spus domnul Anton: ”Am văzut o declarație a domnului Nistor, liderul sindicat de la Spiru Haret, în care spunea că începutul de an școlar va fi doar boicotat, ceea ce este un semn bun. Spunea că se dorește boicotarea acelor deschideri de an școlar. În rest, nu se vorbește de o grevă absolut deloc, pentru că nu cred că există nici cadrul legal să se poată desfășura, sînt niște pași care trebuie urmați pentru a intra într-o grevă generală. Deci, se dorește doar boicotarea debutului de an școlar”.
Inspectorul șef al IȘJ Suceava a explicat că această boicotare se referă ”doar la acel careu pe care unii îl așteaptă, alții poate nu”. Printre copiii care așteaptă manifestările de început de an școlar se numără cei care intră în clasa 0, ”care sînt pentru prima oară în momentul în care ajung la școală, au emoții, sînt lucruri unice pentru ei…”.
Domnul Anton a mai precizat că își dorește să fie prezent, pe opt septembrie, în cele patru localități grav afectate de indundațiile de la sfîrșitul lunii iulie, Broșteni, Stulpicani, Ostra și Frasin, astfel că i-a invitat pe liderii de sindicat la discuții pe data de 5 septembrie sau pe data de 8 septembrie după prînz. Liderii de sindicat suceveni și-ar fi dorit această întrevedere pe data de 8 septembrie, însă, a spus Ciprian Anton: ”În cele patru locații vrem să deschidem anul școlar așa cum trebuie, merită acei copii”.
La deschiderea școlilor din zonele afectate de inundații vor participa ”toți inspectorii”, potrivit șefului IȘJ Suceava. A adăugat acesta: ”Au mers întotdeauna. Ei sînt pe zone și chiar dacă au șase-șapte unități școlare de care trebuie să țină cont, își vor alege una-două și vor merge toți în județul Suceava”.
