În perioada 14-19 iulie, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a găzduit pregătirea lotului național al Olimpiadei de Creativitate Științifică, o activitate dedicată tinerelor talente pasionate de știință și inovație.
Programul a fost organizat în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării și Inspectoratul Școlar Județean Suceava, cu sprijinul Liceului cu Program Sportiv din Suceava și al Societății Științifice „Cygnus”. De asemenea, activitățile s-au bucurat de implicarea comunității academice locale.
Elevii participanți, care sînt din Suceava, Alba, Arad, Timișoara, București și Constanța, au ocupat locurile I și II la categoria Seniori a fazei naționale a Olimpiadei Naționale de Creativitate Științifică, desfășurată în acest an la Iași.
Conform USV, elevii au participat la sesiuni intensive de pregătire teoretică și practică sub îndrumarea unor profesori universitari, cercetători și mentori cu experiență. Printre lectori s-a numărat conf. univ. dr. Aurelian Rotaru – prorector cu cercetarea științifică, prof. univ. dr. ing. Mircea Oroian – decanul Facultății de Inginerie Alimentară, prof. univ. dr. ing. L. Dan Milici – decanul Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, prof. univ. dr. ing. Radu Vatavu, prof. univ. dr. ing. Ovidiu Schipor, s.l. dr. ing. Alin Mihai Cailean. La pregătirea lotului și-au adus aportul și prof. Anca Greculeac, de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, și prof. Camelia Neță, de la Școala Gimnazială nr. 2 Piatra Neamț.
Prof. univ. dr. L. Dan Milici, membru al comisiei de organizare, a declarat: „Sîntem profund onorați să contribuim la formarea viitorilor cercetători și inovatori care vor reprezenta România pe scena internațională. Universitatea noastră susține necondiționat excelența și creativitatea în educație, iar organizarea acestui program de pregătire reflectă implicarea noastră în dezvoltarea tinerilor pasionați de știință”.
