Ministrul Culturii, suceveanul Bogdan Gheorghiu, i-a felicitat pe profesorii și elevii Colegiului Național „Nicu Gane” din Fălticeni, astăzi, cînd unitatea de învățămînt sărbătorește 150 de ani de existență. Pentru a marca momentul, ministrul Culturii, născut și crescut în Fălticeni, a transmis online un mesaj aniversar. Bogdan Gheorghiu a declarat: „Vă felicit pentru succesul proiectelor inițiate de-a lungul timpului și pentru rezultatele obținute, dar mai ales pentru că la Colegiul Național <Nicu Gane> s-a creat un cadru favorabil relaţionǎrii și exprimǎrii libere a elevilor. Copiii și adolescenții pot prin educație sǎ-şi valorifice calitățile. Mai mult, ei trebuie să privească la înaintașii lor care au studiat aici, au devenit personalități marcante și să le urmeze exemplul. Printre aceștia se află sculptorul Ion Irimescu, actorul de teatru și film Jules Cazaban, iubitul actor Grigore Vasiliu-Birlic, renumitul poet Nicolae Labiș, biologul Petre Jitaru, dramaturgul Horia Lovinescu, dar și criticul și istoricul literar Constantin Ciopraga”. Bogdan Gheorghiu a adăugat: „În calitate de fălticenean și de ministru al Culturii sînt onorat să vă transmit cele mai calde gînduri și să vă felicit pentru realizări. La mulți ani!”.
Ministrul Culturii, felicitări la 150 de ani de ”Nicu Gane”
-
By Toni

- Categories: Educație
Related Content
Colegiul Național ”Dragoș Vodă” Cîmpulung, locul III la un concurs național de proiecte antidrog
By
Toni
21 august, 2026
Cea mai recentă reacție a federațiilor sindicale din învățămînt față de Legea salarizării
By
Toni
20 august, 2026