Inspectoratul Școlar Județean Suceava a încheiat recent două parteneriate, unul cu Colegiul Medicilor Suceava, pentru acțiuni de informare și prevenție în școli, și altul cu Curtea de Apel Suceava, care presupune vizite ale elevilor în sala de judecată și simulări de procese. Scopul ambelor colaborări este creșterea gradului de conștientizare și orientarea profesională a tinerilor, potrivit inspectorului șef al IȘJ Suceava, profesorul Ciprian Anton.
A declarat domnul Anton, în cadrul unei emisiuni la Radio Top: ”În momentul de față sîntem în stadiul în care încercăm să implementăm și să facem lumea să conștientizeze ce înseamnă aceste parteneriate”.
Referitor la colaborarea cu Colegiul Medicilor Suceava, Ciprian Anton a explicat că obiectivul este informarea elevilor, nu impunerea unor obligații. A spus acesta: ” Se dorește o înștiințare, o prevenție, o informare, nu o obligație. Din nefericire, unii nu au înțeles scopul parteneriatului”. Domnul Anton a precizat că a fost transmisă o adresă oficială tuturor unităților de învățămînt din județ și că medicii vor merge în școli pe parcursul acestui modul și al următorului. Potrivit inspectorului, ”majoritatea școlilor sînt receptive”.
În ceea ce privește parteneriatul cu Curtea de Apel Suceava, Ciprian Anton a arătat că, săptămîna viitoare, elevi din două-trei clase vor participa la ședințe sau simulări de procese în sala de judecată. A subliniat inspectorul șef al IȘJ Suceava: ”Elevii vor avea posibilitatea să vadă ceea ce nu trebuie să facă, iar alții poate vor alege această meserie frumoasă. Nu trebuie doar să spunem <Nu faceți!>, poate unii dintre ei vor dori să intre în sistemul juridic”.
