Peste 80 de profesori au participat la CJRAE Suceava la atelierul ”Somn inteligent pentru rezultate bune”, susținut de psihologul Miruna Lovinescu. Activitatea a avut loc în cadrul zilei metodice și a vizat importanța somnului pentru starea de bine, echilibrul personal și performanța profesională.
Potrivit Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Suceava, întîlnirea a fost și un prilej de schimb de experiență privind proiectele europene și exemplele de bune practici în activitatea educațională.
CJRAE Suceava a mulțumit companiei EGGER și Asociației Județene Sportul pentru Toți Suceava pentru sprijinul acordat în reamenajarea spațiilor în care copiii sînt evaluați, consiliați și sprijiniți.
Cele două organizații au contribuit la realizarea proiectului ”Placemaking Hub pentru Evaluare și Dezvoltarea Copilului”, un spațiu destinat colaborării, resurselor și dezvoltării de idei în beneficiul copiilor și al comunității educaționale.
